1.4. Terminologia utilizată în studiul anatomic

Termenii ştiinţifici utilizaţi în Anatomia animală sunt identici cu cei
utilizaţi în Anatomia omului, completând lista acestora cu anumiţi termeni
proprii, relativ puţini şi care nu pot fi găsiţi în terminologia altor ştiinţe.
Terminologia anatomică (sau nomenclatura) foloseşte limba latină, larg
răspândită în Evul Mediu printre oamenii de ştiinţă, în special naturalişti şi
medici.
Formaţiunile anatomice au primit, la început, denumiri „vulgare" în funcţie
de asemănarea lor cu unele obiecte din jur (de ex.: „crista galli "-creasta
cocoşului, „sesamoid"-ca o sămânţă de susan; „pisiform"-m formă de bob de
mazăre; „coccys"-gr. hokokkyx-cuc sau osul „coccigian"-care la om este
asemănător cu ciocul de cuc; „sacrum "-la romani sacru semnificînd sfânt. La
- 6 -
cestea se adaugă şi denumiri care aveau o semnificaţie funcţională (de ex.:
„jejun"-din lat. ieiunus-înseamnă gol; „arteră"-gr. arteria-semnifică canal cu aer
deoarece, în Antichitate, se credea că, prin aceste vase circulă aer, negăsindu-se
sânge în arterele cadavrelor).
În Anatomie s-au adoptat şi unele denumiri de provenienţă hipologică
(,,hipo"-lat. cal). În limba română, cuvintele au fost introduse sub influenţa Şcolii
franceze de către Prof. Ion Andronic, absolvent al Şcolii Veterinare de la Alfort-
Franţa, întemeietorul (în 1851) Şcolii Veterinare din Bucureşti şi profesor de
„exteriorul animalelor domestice". Astfel, multe dintre aceste denumiri sunt şi
astăzi în uz, ca de exemplu: bară, crupă, graset, jaret, bulet, gonaşe, flanc etc.
La începutul acestui secol, ca urmare a publicării unui număr mare de lucrări
ştiinţifice, a constituirii societăţilor anatomice şi a schimburilor internaţionale, a
apărut necesitatea stabilirii unui acord asupra totalităţii termenilor anatomici, lucru
care s-a şi concretizat prin apariţia Primei nomenclaturi anatomice veterinare
internaţionale denumită Nomina-Anatomica Veterinaria (N.A.V.).
Aceasta este valabilă şi astăzi şi cuprinde circa 6 000 termeni cu
corespondenţă la 8 specii de mamifere domestice. Lista a fost aprobată pentru
prima dată în 1963 la Hanovra (în Germania), revizuită apoi în 1965 la Gessen (în
Germania) şi 1967 la Alfort în Franţa (localităţi cu contribuţii importante în
dezvoltarea ştiinţelor biologice, în general, şi a Anatomiei în mod special). Ultima
revizuire a avut loc în 1973 la Viena (în Austria). Nomenclatura anatomică
pentru păsări apare într-o anexă a N. A.V. pentru animale.
În descrierile pe care le vom face în continuare vom utiliza Nomina
Anatomica Veterinaria (N.A.V.) care ţine cont de poziţia normală patrupedă a
mamiferelor domestice şi de o serie de abrevieri (sau prescurtări):
A - artera aa - artere a - arterei Art. - articulaţie
N. - nervul n. - nervului nn. - nervi
Gl. - Glandă Ggl. - ganglion
Porţ. - porţiunea Proc. - procesul
Lig. - ligament Ln. - limfocit
Reg. - regiunea R. - ramura
M. - muşchiul m. - muşchiului mm. - muşchi
V. - vena v. - venei vv. - vene