Capul osos reprezintă acea parte a scheletului destinată protecţiei
encefalului şi extremităţii anterioare a aparatului digestiv şi respirator. Este
alcătuit din 2 părţi:
> neurocraniul (sau craniul propriu-zis)
> masivul facial (sau splanchnocraniul)
La mamiferele domestice craniul este mult alungit antero-posterior pentru
că masivul facial (sau partea viscerală) se dispune înaintea părţii neurale. A
lungirea aparent exagerată a masivului facial este determinată de importanţa pe
care o au organele de simţ, aparatul de prehensiune şi masticaţie la speciile de
mamifere domestice. La oasele capului se adaugă oasele complexului hioidian
(aparatul de suport al limbii, faringelui şi laringelui).
Oasele craniului
Craniul cuprinde oasele care contribuie la formarea cavităţii craniene:
occipitalul, parietalul, frontalul, sfenoidul, temporalul şi etmoidul. Oasele
se dispun fie pereche (temporale; parietale; frontale) şi formează pereţii
laterali şi plafonul cutiei craniene fie nepereche (occipital, sfenoid, etmoid) şi
formează baza şi peretele posterior al cutiei craniene.
> Occipitalul se dispune la extremitatea aborală a capului şi face legătura cu
prima vertebrală cervicală. Este un os impar, neregulat ca formă ce delimitează
peretele posterior şi o parte din podeaua cavităţii craniene. Prezintă 2 feţe:
externă (exocraniană) şi internă (endocraniană) şi un contur foarte
neregulat. În plan posterior prezintă gaura occipitală separată, printr-o fosă
condiliană, de 2 condili occipitali biconvecşi. În fundul fosei condiliene se află
gaura nervului hipoglos. Condilii occipitali sunt separaţi, printr-o incizură stilo-
condiliană, de apofizele stiloide (sau jugulare). Faţa endocraniană este
acoperită de amprentele circumvoluţiunilor cerebeloase, protuberanţa
occipitală internă (opusă celei externe) şi creasta sagitală internă.
> Parietalul este un os par, lat şi de acoperire ce participă la formarea plafonului
cutiei cranine. Este format din 2 plăci osoase sudate pe linia mediană la nivelul
suturii sagitale şi situat lateral (la carnasiere). Prezintă 2 feţe:exocraniană-
convexă şi netedă şi endocraniană-concavă în ambele sensuri.
Interparietalul este reprezentat de un os sudat de timpuriu la occipital şi
dispus înaintea protuberanţei occipitale interne.
> Frontalul este un os masiv, neregulat, situat pe faţa dorsală a capului osos,
sudat, pe linia de simetrie, cu congenerul şi delimitează craniul şi masivul facial.
Prezintă 3 porţiuni: frontală, nazală şi orbito-temporală. Faţa exocraniană
prezintă o suprafaţă frontală de formă triunghiulară, netedă, de pe laturile căreia
se detaşează procesul orbital (sau zigomatic). Faţa endocraniană prezintă o
lamă osoasă transversală care se uneşte, în planul ventral cu etmoidul.
^ Etmoidul este un os impar plasat în porţiunea rostrală a craniului şi
delimitează peretele anterior al cavităţii craniene. Este format dintr-o lamă
perpendiculară plasată în planul median, o lamă cribiformă perpendiculară pe
prima dispusă transversal şi 2 mase laterale ce alcătuiesc labirintul etmoidal.
Lama perpendiculară se prelungeşte, în sens rostral, cu septum-ul nazal şi, în
sens aboral, pătrunde în cavitatea craniană prin apofiza crista galli. Labirintul
etmoidal este format din numeroase volute etmoidale suprapuse, învelite şi
protejate, la exterior, de o lamă osoasă extrem de fină denumită lamă papiracee
(sau orbitară). Volutele etmoidale sunt acoperite de o mucoasă de tip olfactiv
de la nivelul căreia, prelungirile celulelor senzoriale părăsesc etmoidul prin
orificiile lamei cribiforme pentru a ajunge la lobii olfactivi.
^ Sfenoidul este un os impar plasat la baza craniului în continuarea orală a
porţiunii bazilare a occipitalului. Este format din porţiunile: rostrală-denumită
presfenoid, caudală-denumită bazisfenoid şi mediană -denumită corpul
sfenoidului. De pe corpul sfenoidului se detaşează, în sens lateral, 2 perechi de
aripi: una cu dispunere orală, este mai dezvoltată şi aparţine presfenoidului, şi
cealaltă mai redusă, cu dispunere aborală şi aparţine bazisfenoidului Faţa
exocraniană este convexă în sens transversal şi prezintă, de o parte şi de
cealaltă a corpului sfenoidului câte o incizură pterigoidiană care, se
continuă, cu canalul pterigoidian ce se deschide în hiatul orbitar În hiatul
orbitar se deschid 7 orificii: pterigoidian, alar, trochlear-pentru nervul
trochlear, optic, fisura orbitală, gaura rotundă-pentru nervul maxilar şi
gaura etmoidală. Pe faţa dorsală a bazisfenoidului se află o depresiune
centrală denumită fosă hipofizară (sau şaua turcească) perforată lateral de
canalul cranio-faringian. De o parte şi de alta se află 4 ş anţuri sagitale
paramediane: carotidian, cavernos, maxilar şi trochlear.
Temporalul este un os par dispus pe părţile laterale ale cutiei craniene de
o parte şi de alta a bazioccipitalului şi este format din:
♦ porţiunea pietroasă-formează împreună cu porţiunea timpanică o piesă
unică şi piramidală care, datorită legăturii cu organul auditiv, este denumită
porţiune auriculară;
♦ porţiunea squamoasă (sau solzoasă)-contribuie la formarea pereţilor laterali
ai craniului şi, prin formaţiunile de la baza procesului zigomatic la realizarea
articulaţiei temporo-mandibulare.
♦ piramida temporalului-ocupă spaţiul delimitat de occipital, parietal,
porţiunea squamoasă a temporalului şi bazisfenoid şi are axul mare cu vârful
orientat oblic, în sensul dorso-caudal.
Oasele feţei
Splanchnocraniul cuprinde oasele care contribuie la delimitarea
cavităţilor nazală şi bucală: nazalul, lacrimalul, maxilarul, incisivul, palatinul,
pterigoidul, vomerul, corneţii nazali, mandibula şi complexul hioidian.
^ Nazalul este un os de formă triunghiulară cu vârful orientat rostral, dispus pe faţa
dorsală a capului şi formează baza anatomică osoasă a regiunii nazale. Se sudează,
în planul median, cu simetricul şi formează creasta longitudinală internă. În
planul aboral, se sudează cu frontalul, printr-o margine convexă şi în planul lateral
cu lacrimalul, maxilarul şi incisivul. Extremitatea anterioară a nazalului are un
aspect stiloid şi contribuie la formarea incizurii nazo-incisive.. Faţa internă este
concavă în sens transversal şi formează plafonul cavităţii nazale. În sens
longitudinal, în treimea laterală a nazalului se observă creasta etmoidală-locul de
implantare a cornetului nazo-turbinal (sau cornetul nazal dorsal).
^ Lacrimalul este cel mai redus os al feţei dispus la marginea orală a orbitei
contribuind la delimitarea acestei porţiuni a orbitei. Prezintă 2 feţe: externă şi
internă şi o circumferinţă. Faţa externă se împarte în 2 porţiuni: facială şi
orbitară separate de o creastă orbitară ce delimitează marginea orbitei. La
nivelul porţiunii faciale se observă un tubercul lacrimal. La nivelul porţiunii
orbitale se găseşte o depresiune adâncă denumită fosa sacului lacrimal în
interiorul căreia se deschide, prin gaura lacrimală, canalul lacrimal.
> Maxilarul este cel mai masiv dintre oasele feţei dispus ventro-lateral de osul
nazal şi participă la delimitarea cavităţilor nazală, orbitară şi bucală. Faţa
externă (sau facială) este uşor convexă, de formă triunghiulară şi vârful rostral.
Prezintă o creastă facială puternică care se termină în planul rostral cu un
tubercul facial (sau spina maxilară) deasupra căreia se află gaura
infraorbitară (sau deschiderea canalului infraorbitar dentar superior). Pe
marginea ventrală a osului, se găsesc alveolele dentare. Înaintea primei alvelole
molare, marginea osului este lipsită de alveole şi formează diastema. În spatele
ultimei alveole dentare molare se află tuberozitatea maxilară. Faţa medială
(sau nazală) formează peretele lateral al cavităţii nazale şi a sinusului maxilar.
Aproape de marginea dorsală se află o creastă maxilo-turbinală pe care se
prinde cornetul nazal ventral, iar deasupra ei, se deschide conductul osos
lacrimal. Deasupra canalului infraorbitar, în planul dorso-caudal se deschide
hiatusul maxilar prin care, sinusul maxilar comunică cu cavitatea nazală. De la
marginea inferioară a feţei nazale se detaşează procesul palatin care, prin sutura
cu simetricul, contribuie la formarea plafonului cavităţii bucale (baza anatomică
osoasă a palatului dur) şi, în acelaşi timp, a planşeului cavităţii nazale.
Incisivul se dispune la extremitatea orală a maxilarului, vizibil pe capul osos
la extremitatea orală, pe faţa ventrală şi dorsală a acestuia. Corpul osului este
plasat rostral şi emite 2 apofize: palatină şi nazală. Faţa labială este netedă,
uşor concavă şi se continuă pe apofiza palatină. Apofiza nazală a incisivului
delimitează, împreună cu spina nazală, incizura nazo-incisivă. Apofiza
palatină completează, în sens rostral, plafonul cavităţii bucale.
Zigomaticul este un os par relativ redus şi dispus pe părţile laterale ale capului
osos. Apare ca „o punte de legătură osoasă" între oasele feţei şi cele ale
craniului, participând la formarea planşeului orbitei şi arcadei zigomatice. Se
articulează prin sinartroză cu apofiza zigomatică a temporalului, cu oasele
lacrimal şi maxilar. Faţa externă prezintă 2 porţiuni-facială şi orbitală-
despărţite de marginea infraorbitară prin care osul participă la delimitarea
orbitei. Extremitatea rostrală a osului este mai lată şi prezintă deasupra
marginii ventrale creasta facială.
Palatinul este un os ce se dispune pe faţa ventrală a capului osos în partea
posterioară a apofizelor palatine ale maxilarelor şi delimitează, la toate
animalele, deschiderile guturale. Apare răsucit şi prezintă 2 porţiuni:
orizontală -plasată rostral şi ventrală -plasată în spatele primei lame. Lama
orizontală completează, în sens aboral, palatul dur şi, prin sutura cu simetrica,
delimitează, prin marginea aborală, orificiul gutural. Lama perpendiculară
delimitează, în sens lateral, orificiile laterale.
Pterigoidul este un os redus ca dimensiune prezent sub forma unei lame
sudate la apofiza pterigoidă a sfenoidului şi lama perpendiculară a palatinului
şi circumscrie deschiderea guturală. Prezintă 2 feţe-laterală şi mediană care
se sudează la creasta pterigopalatină.
^ Vomerul este un os impar dispus pe linia mediană de la presfenoid până la
apofizele palatine ale osului incisiv, are forma unui jgheab aplatizat în sens
transversal şi delimitează porţiunea ventrală a septum-ului nazal. Marginea
dorsală este prevăzută cu un şanţ în care se sprijină septum-ul nazal iar cea
rostrală vine în contact cu apofizele palatine ale osului incisiv.
^ Corneţii nazali sunt formaţiuni osoase perechi de tip papiraceu prinse de pereţii
laterali ai cavităţilor nazale şi răsucite în sensul longitudinal în jurul propriului
ax. În fiecare cavitate nazală există câte 2 corneţi: dorsal (sau nazo-turbinal)
şi ventral (sau maxilo-turbinal).
^ Mandibula este un os impar, care se sudează, prin extremităţile sale orale, mai
mult sau mai puţin, în funcţie de specie, în planul oral. Fiecare extremitate
apare ca un os turtit în sens transversal ce prezintă, în planul rostral, un corp
redus ce formează porţiunea dură a planşeului cavităţii bucale. Acesta se
prelungeşte posterior cu o ramură a mandibulei prin care se articulează cu
temporalul. Corpul mandibulei prezintă:o faţă dorsală şi una ventrală,o
margine orală şi una aborală.Ramurile mandibulare prezintă fiecare câte două
feţe,dintre care una este laterală şi una este medială.
Faţa laterală a mandibulei este netedă, uşor convexă şi se îngustează
rostral într-o gaură mentonieră. Faţa medială (sau linguală) este străbătută de o
proeminenţă denumită linie miliană-pentru inserţie musculară. La nivelul suturii
cu simetrica se află o suprafaţă denumită linie geniană-pentru inserţie musculară.
Marginea dorsală este groasă, prezintă 6 alveole dentare pentru premolarii şi
molarii inferiori. Ramura recurbată a mandibulei are o poziţie aproape
verticală faţă de corp şi prezintă:
♦ faţa laterală-este reprezentată de o scobitură largă şi foarte adâncă denumită
fosă maseterică delimitată de o creastă maseterică;
♦ faţa medială-este excavată de fosa pterigoidă perforată de intrarea în canalul
mandibular, adăposteşte nervul şi vasele sanguine alveolo-mandibulare şi se
deschide, rostral, în dreptul diastemei, prin gaura mentonieră;
♦ margine anterioară-este subţire, concavă şi se continuă, în sens aboral, cu
marginea alveolară a porţiunii molare a corpului mandibulei;
♦ margine aborală-este mai groasă, convexă şi prezintă, în planul ventral, o curbură
maximă denumită unghi mandibular (la carnasiere are aspect de tubercul);
♦ extremitate liberă (sau superioară)-este bifurcată, prezintă un condil
articular susţinut de un gât (în partea posterioară) separat, printr-o incizură
(adâncă) corono-condiliană de apofiza coronoidă (plasată oral).
♦ Apofiza condiliană a mandibulei este alungită, în sens transversal, cu o
suprafaţa articulară, eliptică şi convexă în toate sensurile formând
articulaţia tempo-mandibulară;.
♦ Apofiza coronoidă-este foarte lungă şi dezvoltată, depăşind în plan
dorsal, corpul mandibulei şi reprezintă locul de inserţie musculară pentru
muşchiul temporal.
♦ > Complexul hioidian este alcătuit din piese osoase şi fibro-cartilaginoase
articulate între ele,destinate suspendării limbii, faringelui şi laringelui la
faţa ventrală a capului osos şi între ramurile mandibulei. Cuprinde:
bazihioidul,
procesul
lingual
(sau
entoglosul),
tirohialele,
keratohioidul, epihioidul, stilohioidul şi timpanohioidul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu