2.3. MIOLOGIE (STUDIUL MUŞCHILOR)

2.3.1. Definiţia, clasificarea, structura şi rolul muşchilorscheletici
Miologia se ocupă cu studiul musculaturii scheletice (structură, dezvoltare
şi poziţie) care reprezintă circa 40 % din greutatea corporală. Termenul de
Miologie provine de la gr. „ myos "-muşchi şi „ logos "-vorbire.
Muşchii scheletici reprezintă componenta activă a aparatului de susţinere
şi mişcare datorită proprietăţii acestora de a se contracta ca urmare a stimulilor
nervoşi. Scurtarea muşchilor pune în mişcare oasele scheletului pe care sunt
prinşi. Mişcarea se realizează între limitele permise de articulaţiile dintre oase.
Astfel este posibilă mişcarea diferitelor părţi ale corpului şi locomoţia
animalului. De asemenea, musculatura:
- preia o parte din greutatea corpului;
- participă la menţinerea echilibrului (are rol în statica animalului);
- completează pereţii anumitor cavităţi ale corpului (muşchii
intercostali; diafragmul, musculatura abdominală);
- sprijină unele activităţi ale organelor interne (mecanismul
respiraţiei, presiunea abdominală ). După criteriul morfo-funcţional,
ţesutul muscular poate fi: neted, cardiac şi striat.
> Ţesutul muscular neted are o activitate relativ independentă de sistemul nervos
al vieţii de relaţie (se numeşte muşchi involuntar sau al vieţii vegetative), o
coloraţie palidă, roz-gălbuie, iar în secţiunile histologice este lipsit de
striaţiuni. Se întâlneşte numai la nivelul organelor interne fiind responsabil
doar de motilitatea viscerelor. Caracteristica fundamentală a musculaturii este
contracţia musculară şi este condiţionată de însuşirea citoplasmei de a
conduce şi de a răspunde la stimulii externi prin contracţie sau mişcări
amiboidale. Pe măsura dezvoltării sistemului nervos, apar celule specializate în
contracţie cu origine diferită care îşi asumă funcţia locomotorie.
> Ţesutul muscular striat de tip cardiac reprezintă o categorie specială de ţesut
muscular care întruneşte caractere comune de la ţesutul muscular neted şi de
la cel striat. Se găseşte în ţesutul muscular cardiac şi aglomerările de ţesut
muscular care îşi păstrează caracterele embrionare, de contractilitate şi
conductibilitate autonomă, alcătuind ţesutul nodal.
> Ţesutul muscular striat de tip scheletic intră în structura muşchilor striaţi
(sau scheletici),care au ca principală caracteristică, contracţia musculară.
Conformaţia muşchilor. Muşchii scheletici sunt organe care se pot izola
şi individualiza. În corpul unui mamifer domestic există 200-250 perechi de
muşchi la care se adaugă şi câţiva muşchi impari.
Volumul muşchilor este variat în raport cu specia, vârsta, sexul, starea de
îngrăşare, contribuind, alături de schelet, la realizarea formelor generale şi a
exteriorului corpului. Pentru a mobiliza piesele osoase, un muşchi se prinde, în
general, pe 2 oase, diferite funcţional: unul este fix (sau mai puţin mobil) şi
celălalt mobil şi asupra căruia se exercită forţa de tracţiune a muşchiului. Locul de
prindere a muşchiului pe osul fix reprezintă originea fixă (sau capul muşchiului)
şi osul mobil reprezintă inserţia mobilă (sau coada muşchiului).
La membre, originea fixă a muşchilor este dispusă proximal, iar inserţia
mobilă este dispusă distal.
♦ Capul şi coada unui muşchi se continuă cu un tendon (mai lung sau
mai scurt), formaţiunea alungită alcătuită din ţesut conjunctiv fibros şi dens
cu care muşchiul se prinde pe os.
După modul cum se prezintă cele 3 porţiuni (unice sau multiple) ale unui
muşchi, se întâlnesc muşchi: simpli şi compuşi. Muşchii compuşi au mai multe capete:
2 (biceps brahial), 3 (tricepps brahial) sau 4 (cvadricceps femural); 2 (digastrici-
muşchiul digastric) sau mai multe burţi (sau ventere) (poligastrici-dreptul abdominal)
sau mai multe cozi: (extensori şi flexori digitali la speciile polidactile).
Structura muşchilor. Muşchii au în structură ţesut muscular striat de
tip scheletic, ţesut conjunctiv, vase (sanguine şi limfatice), nervi şi formaţiuni
auxiliare cu importanţă funcţională pentru muşchi.
Fiecare muşchi este învelit într-un strat gros de ţesut conjunctiv denumit
epimisiu care îl desparte de muşchii învecinaţi.
Fiecare fibră musculară striată este învelită la exterior de endomisium (o
lamelă fină de ţesut conjunctiv orientat spiralat ce suportă reţeaua vasculară
capilară şi terminaţiunile nervoase. Acestea se reunesc împreună în fascicule mai
lungi, acoperite de o teacă de ţesut conjunctiv bogată în vase sanguine şi nervi,
denumită perimisium (are proprietatea de a acumula grăsime în cantităţi
variabile cu rasa şi starea de întreţinere a animalului şi imprimă aspectul
„marmorat" al muşchiului în secţiune).
La extremităţile fasciculelor musculare, fibrele musculare se subţiază
treptat prin alipirea endomisium-ului şi continuarea lui directă cu fibrele
tendinoase (uneori, miofibrilele perforează tubul sarcolemic, pierd striaţiunile
transversale şi se transformă în fibre colagene).
Ţesutul conjunctiv şi orientarea fibrelor musculare au importanţă
funcţională deosebită. Astfel, fibrele colagene din perimisiu şi endomisiu au un
traiect spiralat în jurul fasciculelor şi a fibrelor musculare, întretăindu-se în „X".
Această dispoziţie permite îngroşarea fibrelor musculare în timpul contracţiei.
Ţesutul conjunctiv lax al perimisiu-lui formează un strat ce permite
alunecarea fasciculelor musculare între ele fără frecare şi pierdere de energie.
Acelaşi lucru se întâmplă şi la nivelul epimisiu-lui a cărui structură laxă şi
grosime sunt cu atât mai mari cu cât mobilitatea dintre doi muşchi este mai mare.

Tendoanele şi aponevrozele. Inserţia muşchilor scheletici pe oase,
cartilaje sau alte formaţiuni se face prin intermediul ţesutului conjunctiv de la
extremitatea porţiunii cărnoase a unui muşchi. Acesta se dispune fie sub formă de
cordoane-la muşchii fusiformi şi penaţi denumite tendoane fie sub formă de foi
subţiri şi largi-la muşchii laţi denumite aponevroze.
Tendoanele şi aponevrozele sunt dispozitivele pasive ale muşchilor ce
transmit forţa de contracţie la razele osoase pe care sunt prinse. Fibrele
tendinoase sunt mult mai fine decât fibrele musculare, ceea ce face ca tendonul
să fie mai subţire decât muşchiul căruia aparţine. La muşchii poligastrici, burţile
sunt legate (între ele) prin fibre tendinoase dispuse în ,,zig-zag" (se formează
intersecţii tendinoase). Sunt formate din fibre colagene dispuse paralel reunite în
fascicule. Ţesutul conjunctiv lax care uneşte fasciculele tendinoase şi fibrele
colagene, între ele, are o dispoziţie asemănătoare cu cea din porţiunea cărnoasă
a muşchiului. Fibrele tendinoase sunt dispuse în direcţia tracţiunii exercitate de
către muşchi. Au traiect paralel cu muşchiul în tendoanele scurte şi spiralat în
tendoanele lungi şi descriu spire largi care micşorează posibilităţile de disociere
mărind rezistenţa faţă de forţele de torsiune. În structura fibrelor tendinoase
intră fibre colagene ondulate, paralele şi strâns unite între ele care determină o
rezistenţă foarte mare a tendonului la tracţiune. Fasciculele tendinoase de la
extremităţile fasciculelor musculare se asociază şi formează tendonul
muşchiului care este învelit la exterior de epitendon de la care pleacă lame
conjunctive înspre interiorul tendonului, printre fasciculele tendinoase formând
peritendonul. Fibrele tendinoase din cadrul fasciculelor sunt separate, între ele,
prin endotendon în care se găsesc celulele tendinoase.
Aponevrozele sunt tendoane lăţite în care fibrele colagene sunt dispuse în
mai multe planuri orientate pe direcţia liniilor de forţă servind pentru inserţia
muşchilor laţi.
Vasele sanguine. Muşchii au un metabolism ridicat şi, în consecinţă, sunt
vascularizaţi din abundenţă. Fiecare muşchi are un sistem vascular propriu şi
aproape închis, neexistând decât foarte puţine legături cu formaţiunile învecinate.
Arterele pătrund în interiorul muşchiului prin anumite locuri, se ramifică
în reţele arteriale fine care se anastomozează. Arteriolele terminale ale
muşchiului (care însă nu se anastomozează) au un traiect perpendicular pe direcţia
fasciculelor musculare. Capilarele arteriale sunt dispuse în endomisiu, au un
traiect paralel cu al fibrelor musculare, astfel că, fiecare fibră musculară este
însoţită de mai multe capilare.
Venele însoţesc arterele, sunt prevăzute cu valvule şi au rolul de a drena
sângele din muşchi datorită contracţiilor musculare în timpul cărora sângele este
expulzat în vene cu capacitate mai mare.
Vasele limfatice ale muşchilor însoţesc arterele şi formează reţele
capilare în jurul fibrelor musculare.
Porţiunea cărnoasă a muşchilor este bogat vascularizată. În schimb,
tendoanele şi aponevrozele sunt slab irigate. Fracturile de tendon se vindecă mai
greu decât fracturile osoase şi rupturile musculare datorită slabei irigări sanguine.
Nervii. Muşchiul împreună cu sistemul nervos formează o unitate
funcţională. Activitatea musculară este coordonată de sistemul nervos prin stimuli
eferenţi şi aferenţi. Nervii însoţesc vasele sanguine şi se ramifică în muşchi, astfel
că, fiecare fibră musculară beneficiază de o triplă inervaţie:
> motorie-fibrele motorii transmit impulsuri intermitente de la sistemul nervos
central care comandă contracţia. Pericarionul neuronului este situat în cornul
ventral al măduvei spinării iar axonul său (se ramifică în muşchi pentru a
inerva mai multe fibre musculare) formând împreună o placă motorie;
> senzitivă-fibrele senzitive conduc impulsuri proprioceptive de la muşchi şi
tendoane spre sistemul nervos central care controlează în permanenţă starea
de contracţie (a muşchiului) şi de tensiune (a tendonului) adaptând impulsurile
motorii transmise la starea actuală a muşchiului, în funcţie de necesităţi.
Astfel, se realizează un dispozitiv de reglare automată a contracţiei musculare.
> vegetativă-fibrele vegetative transmit incontinuu impulsuri de la sistemul
nervos central la sarcolema muşchiului, conferindu-i un tonus propriu.
Forma muşchilor este variată şi dependentă de numărul şi aranjamentul
fibrelor musculare faţă de direcţia tendonului, poziţia şi rolul muşchilor în corp.
La membre se întâlnesc, în general, muşchi lungi şi fusiformi la care, capul
şi coada se subţiază treptat şi se continuă cu câte un tendon. Burta reprezintă
porţiunea cea mai groasă a muşchiului şi este alcătuită din fibre paralele cu
direcţia în care se execută tracţiunea. Când sunt mai mulţi muşchi fusiformi
înveliţi de o teacă fibroasă comună, burta devenind prismatică.
Pe laturile trunchiului de întâlnesc muşchi laţi formaţi din fibre paralele
cu tendonul de tracţiune.
Un muşchi lat este format din fibre paralele sau aproape paralele cu
direcţia de tracţiune, are un aspect subţire şi se întinde pe suprafeţe mari. La
extremităţi, se continuă, printr-o aponevroză (o formaţiune fibroasă subţire şi
largă ce reprezintă un tendon lăţit-de ex. muşchii abdominali ventrali).
Muşchii penaţi sunt formaţi din fascicule musculare scurte care converg
simetric, succesiv şi oblic faţă de direcţia de tracţiune a muşchiului. Tendonul pe
care se prind fibrele musculare oblice se continuă şi în dreptul porţiunii cărnoase
a muşchiului.
După poziţia tendonului faţă de porţiunea cărnoasă se disting muşchi: *t*
unipenaţi-tendonul acestora se întinde de-a lungul uneia dintre marginile
muşchiului;
♦ bipenaţi-tendonul pătrunde în porţiunea cărnoasă a muşchiului, astfel încât,
fibrele musculare se prind pe muşchi în ambele părţi;
♦ multipenaţi-sunt formaţi din mai mule tendoane care converg spre un tendon
comun, după ce a primit inserţia fibrelor musculare oblice;
♦ flabeliformi-au fibrele musculare dispuse radiar ca un evantai în zona
tendonului;
♦ poligastrici-sunt formaţi din mai multe porţiuni musculare unite prin
formaţiunile tendinoase corespunzătoare;
♦ semipenaţi-sunt formaţi din fascicule musculare scurte dispuse numai de o
parte a axului principal a tendonului.
După formă, muşchii striaţi sunt de 3 categorii:
♦ lungi-au un ax principal de contracţie cu aspect de fus şi sunt alcătuiţi din cap
(simplu sau divizat-biceps, triceps, cvadriceps), corp (sau burtă) şi coadă;
♦ membranoşi (sau laţi)-au 2 axe de contracţie, aspect de évantail şi formă
triunghiulară, dreptunghiulară sau patrulateră;
♦ scurţi-au 3 axe de contracţie şi sunt dispuşi în jurul articulaţiilor.
Muşchii sunt în raport de axul median al corpului sau învelitorile fibroase:
> simetrici (saupari);
> impari-dispuşi în planul median (diafragm);
> superficiali (sub piele) (pieloşi);
> profunzi (sau subaponevrotici).
După mişcările pe care le imprimă articulaţiilor şi pieselor osoase pe care
se inseră, se disting muşchi: flexori; extensori; adductori (apropie membrele de
planul median); abductori (îndepărtează membrele de planul median); rotatori
(imprimă prin contracţie, o mişcare de rotaţie piesei osoase); pronatori (lucrând
pe articulaţii pivotante, imprimă mişcări specifice de pronaţie regiunii
antebrahiale şi rotaţia antebraţului, astel încât, orientată cu faţa în jos sau spre
spate, radiul şi ulna să apară încrucişate); supinatori (imprimă mişcări specifice
de supinaţie regiunii antebrahiale şi rotaţia antebraţului, astfel încât mâna să fie cu
faţa în sus sau înainte, iar radiusul şi ulna să fie paralele); ridicători (sau levatori);
coborâtori (sau depresori); retractori; protractori; dilatatori; tensori; propulsori
(desprinderea membrului posterior de pe sol sau biped posterior); cabratori
(desprinderea membrului anterior de pe sol şi ridicarea trenului anterior de pe sol
sau biped anterior); sfincteri (închid sau deschid un orificiu: de ex. muşchiul
sfincter anal şi/sau piloric); articulari (ataşaţi capsulei articulare) etc.
♦ Mişcarea caracteristică din cadrul unei articulaţii este iniţiată de unul sau mai
mulţi muşchi agonişti.
♦ Muşchii care determină o mişcare opusă sunt antagonişti. Contracţia acestora se
efectuează simultan cu o relaxare a agoniştilor, printr-un mecanism reflex, astfel că
mişcarea decurge lin şi precis (de ex. la nivelul articulaţiei cotului, muşchiul
agonist al flexiei este reprezentat de muşchiul biceps brahial; antagonistul său este
muşchiul triceps brahial care este şi agonist al extensiei antebraţului).
♦ Muşchii care se ajută în activitatea lor sunt sinergişti (de ex. muşchiul brahial
este un sinergist al muşchiul biceps brahial).
Muşchii antagonişti pot acţiona şi sinergic când se contractă împreună.
Aceasta se întâmplă pentru a fixa o articulaţie plasată proximal, astfel încât
întreaga forţă de contracţie a unui muşchi agonist să fie aplicată la nivelul unei
articulaţii distale.
După poziţia din diferite regiuni ale corpului, muşchii pot fi:
> pieloşi;
> ai capului;
> ai trunchiului;
> ai cozii;
> ale membrelor anterioare;
> ale membrelor posterioare.
2.3.2 Muşchii membrelor anterioare