2.1.1. Scheletul membrelor anterioare

Centura scapulară a membrului toracic este alcătuită din 3 oase: spată,
claviculă şi coracoid.

Spata este singura piesă osoasă bine reprezentată, din cadrul centurii
scapulare. Este un os lat, de formă aproximativ triunghiulară, completat la
marginea superioară de o piesă cartilaginoasă denumită cartilaj suprascapular.
Se dispune de o parte şi de cealaltă a porţiunii anterioare a cuştii toracice într-o
poziţie oblică dorso-ventral, caudo-cranial şi medio-lateral şi formează baza
anatomică osoasă a regiunii spetei. Forma plană şi triunghiulară imprimă spetei
2 feţe -laterală şi medială, 3 margini-cranială, caudală şi dorsală şi 3 unghiuri-
cervical, caudal şi ventral.
Faţa laterală este împărţită, la toate mamiferele, de o creastă,
alungită, denumită spină scapulară. În partea dorsală, spina capulară începe pe
„nesimţite" şi creşte treptat pentru a ajunge la o înălţime maximă unde formează
tuberozitatea spinei scapulare. Spina scapulară se termină brusc la(carnivore şi
leporide), în dreptul gâtului spetei printr-o proeminenţă denumită acromion. La
feline şi leporide, această formaţiune se prelungeşte sub forma unui cârlig
denumit proces hamat până în dreptul unghiului ventral, la baza lui dispunându-
se în sensul caudal, o apofiză suprahamată (sau para-acromiom La cabaline,
spina începe şi se termină lent. La rumegătoare se termină aproape brusc de
cavitatea glenoidă. La suine prezintă, central, o tuberozitate. La cabaline şi
rumegătoare, tuberozitatea spinei scapulare este evidentă şi alungită.
Raportul dintre fosa supraspinoasă (situată anterior) şi cea infraspinoasă (situată
posterior) este variabil în funcţie de specie (1/1 la carnasiere; 1/2 la iepure, cal şi
porc şi 1/3 la rumegătoare).
♦ Faţa medială (sau costală) este uşor concavă şi prezintă o
adâncitură largă denumită fosă subscapulară care, în apropierea marginii dorsale,
este delimitată de una sau mai multe suprafeţe de inserţie musculară pentru
muşchiul dinţat ventral.
♦ Marginea cranială (sau cervicală) este mai tăioasă, convexă în
treimea superioară şi mijlocie şi concavă în partea inferioară şi formează incizura
scapulară.
♦ Marginea caudală (sau toracală) este mai îngroşată, turtită caudo-
cranial, aproximativ rectilinie sau uşor ondulată şi prezntă amprente pentru inserţii
musculare.
Marginea dorsală (sau baza spetei) se dispune în apropierea coloanei
vertebrale, are aspect rugos şi este uşor convexă. La iepure, cal, rumegătoare şi
porc, spata are un şanţ în care se prinde cartilajul suprascapular.
♦ Unghiul cranial (sau cervical) este ascuţit la cabaline şi
rumegătoare, şters la suine şi rotunjit la carnivore şi realizează o legătură între
marginea dorsală şi cea cranială a spetei (carnasiere).
♦ Unghiul caudal (sau toracal) este mai ascuţit şi tuberos şi
depăşeşte, în planul caudal, marginea cartilajului suprascapular.
♦ Unghiul ventral (sau glenoidal) este cel mai dezvoltat şi separat
de restul spetei, de gâtul spetei, extrem de îngust la unele specii (de ex. leporide şi
feline-datorită adâncirii incizurii scapulare). Extremitatea unghiului articular al
spetei este sculptată de o suprafaţă articulară concavă denumită cavitate glenoidă
destinată articulării cu capul articular al humerusului. Circumferinţa cavităţii
este proeminentă şi rugoasă şi prezintă o adâncitură denumită incizură
glenoidală. Deasupra cavităţii glenoide şi înaintea ei se găseşte o tuberozitate
supraglenoidiană pe care, este fixat, în planul medial, apofiza coracoidă ce
reprezintă locul de inserţie pentru muşchiul coraco-brahial.
Clavicula. Mamiferele domestice sunt animale acleidale (fără claviculă)
deşi se poate observa un rudiment de claviculă (la leporide şi carnasiere).
Coracoidul lipseşte de la mamiferele domestice.

La păsări, spata are o formă complet diferită de cea de la mamifere, este
falciformă, alungită şi turtită dintr-o parte în alta, poziţie orizontală, direcţie
caudo-cranială şi se dispune pe părţile laterale ale porţiunii anterioare a cuştii
toracice. Extremitatea anterioară a spetei se articulează cu clavicula şi
coracoidul. Coracoidul este osul cel mai dezvoltat al centurii scapulare, este
independent şi participă la formarea cavităţii glenoide. Are un rol important în
mecanica zborului, se dispune într-o poziţie oblică ventro-caudală şi stabileşte
legătura cu sternul. Acest os este cu atât mai scurt cu cât pasărea este mai bună
zburătoare. Clavicula se obţine din unirea celor 2 clavicule la nivelul extremităţii
ventrale rezultând, în final, o piesă unică în formă de „V" (la galinacee) şi/sau „U"
(la palmipede). Extremitatea liberă a fiecărei părţi prezintă câte 2 suprafeţe
articulare destinate articulării cu scapula şi coracoidul.
Stilopodiul toracic este reprezentat de humerus şi formează baza
anatomică osoasă a regiunii braţului.
Humerusul este un os lung, aproximativ cilindric, dispus oblic şi ventro-
caudal ce se articulează proximal cu spata şi distal cu oasele regiunii antebrahiale
(radius şi ulnă). Forma osului este patrulateră spre cilindrică la cabaline şi
rumegătoare, comprimată lateral la suine, cilindrică şi recurbată în „S" la
carnivore. Osul prezintă un corp denumit diafiză şi 2 extremităţi denumite
epifize. La nivelul corpului se disting 4 feţe:
♦ laterală-prezintă pe toată întinderea sa o excavaţie largă denumită
şanţ spiralat de torsiune , ce reprezintă locul pentru inserţia muşchiului brahial
şi este delimitat, în planul anterior, de creasta humerală şi tuberozitatea
deltoidiană şi, în planul posterior, de creasta epicondilului lateral;
♦ cranială-este plană, are aspect triunghiular, vârful orientat în jos şi
prezintă numeroase amprente musculare;
♦ medială-este rectilinie, convexă în sens caudo-cranial şi prezintă
în treimea mijlocie un tubercul rugos denumit tuberozitate rotundă şi, în treimea
inferioară, o gaură vasculară;
♦ caudală-este rotunjită în sens latero-medial, uşor concavă în
planul dorso- medial, mai îngustă la nivelul extremităţii proximale şi mai lată în
regiunea distală.
Extremitatea proximală este foarte dezvoltată şi prezintă 3 eminenţe mari:
capul articular-are forma unei calote sferice şi este susţinut de un gât
humeral scurt orientat caudal;
tuberculul mare-este dispus cranio-lateral, format dintr-un vârf-anterior, o
convexitate-plasată caudal, o creastă-prelungită în jos şi distinct la animalele mari;
tuberculul mic-este dispus cranio-medial faţă de capul articular humeral şi este
format dintr-un vârf şi o convexitate; este evident la cabaline, rumegătoare şi suine.
Porţiunile anterioare ale tuberculilor humerali (mic şi mare) sunt separate
de un şanţ intertubercular denumit culisă bicipitală prin care alunecă tendonul
proximal al muşchiului biceps brahial. Extremitatea distală este alungită în sens
transversal, prezintă o suprafaţă articulară formată dintr-o trochlee-plasată
medial şi un condil-dispus în planul lateral şi alcătuiesc un complex articular
denumit condil humeral. Pe faţa posterioară a humerusului, deasupra porţiunii
articulare se găseşte o fosă olecraniană flancată de 2 eminenţe alungite denumite
epicondili (lateral şi medial).
Pe faţa anterioară a humerusului se găseşte o excavaţie denumită fosă
radială (sau coronoidă).
La păsări, humerusul are corpul cilindric şi extremitatea proximală lăţită.
Capul articular este oval şi prezintă, în planul posterior şi pe faţa medială, o gaură
aeriană largă. Creasta deltoidiană este uşor recurbată. Extremitatea distală este
turtită şi reprezentată de o suprafaţă articulară formată din 2 condili separaţi de un
şanţ median.

Zeugopodiul toracic este reprezentat, la toate vertebratele, de 2 oase
denumite radius şi ulnă. Acestea prezintă variaţii morfo-funcţionale dependente
de modul de viaţă al animalului şi tipul de specializare a membrelor toracice. La
speciile domestice, oasele antebraţului sunt în poziţie de pronaţie (carnasierele şi
felinele pot executa mişcări de supinaţie care însă nu depăşesc 80°). Oasele
antebraţului constituie baza anatomică a primei regiuni (a antebraţului) care se
desprinde complet de trunchi.
Radius-ul este un os lung plasat în poziţie aproximativ verticală înaintea
ulnei, între extremitatea distală a humerusului şi primul rând de oase carpiene.
Osul prezintă o diafiză şi 2 epifize-proximală şi distală.
Corpul radiusului este uşor turtit cranio-caudal şi curbat. Faţa anterioară
este netedă şi convexă în ambele sensuri, iar faţa posterioară este plană şi uşor
concavă în sens dorso-ventral.
Extremitatea proximală (sau capul radiusului) este şlefuită de una sau
mai multe cavităţi articulare pentru condilul humeral (la carnasiere).
Suprafaţa de articulare pentru humerus este mult alungită în sens
transversal şi reprezentată de 2-3 cavităţi glenoide separate prin reliefuri şterse,
astfel încât, cavitatea glenoidală laterală a radiusului se articulează cu condilul şi
buza laterală a trochleii. Cavitatea glenoidală medială este mai largă şi destinată
articulării cu buza medială a trochleii humerale.
Extremitatea distală este mai lăţită în sens transversal şi este reprezentată
de o suprafaţă articulară pentru primul rând de oase carpiene. Este largă şi eliptică
în sens transversal (la carnasiere).
Pe faţa anterioară se dispun 2 culise tendinoase (medială şi laterală) de
alunecare pentru tendoanele muşchilorUlna este un os lung ,plasat caudo-lateral
faţă de radius la care se articulează sau se sudează. Extremitatea proximală a
osului este voluminoasă, depăşeşte radiusul şi formează un „braţ de pârghie"
denumit olecran (reprezintă locul de inserţie mobilă pentru musculatua extensoare
a antebraţului). Este turtit în sens lateral şi are 2 feţe: medială-concavă şi laterală-
netedă şi/sau convexă.
Extremitatea distală proemină sub nivelul suprafeţei articulare şi formează
apofiza stiloidă a ulnei (la cabaline) ce ajunge până în treimea mijlocie a
radiusului. La rumegătoare, suine şi carnivore depăşeşte extremitatea distală a
radiusului Marginea cranială prezintă o adevărată apofiză în formă de cioc
denumit apofiză anconee sub care se găseşte o incizură articulară în formă de
semilună denumită incizură trochleară-destinată articulării cu trochleea
humerală. Corpul ulnei are dimensiuni mai mari decât radiusul (la carnasiere şi
leporide, vârful olecranului este mai puţin înalt
La păsări, oasele antebraţului au o dezvoltare invers proporţională cu cea de
la mamifere. Radiusul este mai redus decât ulna, are un corp perfect cilindric şi este
uşor turtit la extremitatea distală. Extremitatea proximală prezintă o suprafaţă
circulară destinată condilului superior al humerusului Ulna depăşeşte cu mult
dimensiunile radiusului astfel că apare ca un os lung cu corpul cilindric şi uşor curbat.
Autopodiul toracic este reprezentat, la toate animalele domestice, de 3
subregiuni: bazipodiu, metapodiu şi acropodiu, fiecare fiind alcătuită dintr-un
număr variabil de oase ce alcătuiesc în totalitate „oasele mâinii". Regiunea este
foarte variată ca formă şi structură deoarece şi specializarea extremităţii este
orientată spre ultimul segment (acropodiu) şi dependent de numărul degetelor.
Solicitările (mecanice) în favoarea locomoţiei au determinat reducerea numărului
de degete, iar sarcinile multiple la păstrarea numărului iniţial de 5 degete specific
arhetipului
pentadactil.
Carnasierele
şi
leporidele
prezintă-autopodiul
pentadactil-dar cu mişcări mai limitate şi cu degetul I mai redus.
Bazipodiul toracic (sau carpul). Oasele carpiene sunt plasate pe 2 rânduri
suprapuse: rândul proximal şi rândul distal
- 14 -
Rândul proximal de oase carpiene-pisiform, piramidal, semilunar şi
scafoid-se articulează cu extremitatea distală a oaselor antebraţului (radiusul şi
ulna).Rândul distal de oase carpiene-unciform, capitat, trapezoid şi trapez-se
articulează cu extremitatea proximală a oaselor metacarpiene (principale şi
rudimentare).Oasele carpiene sunt scurte, au un volum redus şi o formă poliedrică
neregulată (pisiformul este discoidal; piramidalul este paralelipipedic şi
asemănător cu o gheată ortopedică, semilunarul este cubic; scafoidul are formă
de scafă; unciformul este neregulat ca formă; capitatul este triunghiular ca
formă; trapezoidul diferă de unciform, prin prezenţa unui tubercul, la
extremitatea caudo-ventrală, iar trapezul este neuniform ca aspect). Fiecare os
prezintă 6 feţe: dorsală (sau cranială), palmară (sau caudală), articulară
proximală, articulară distală, laterală şi medială
La cabaline lipseşte osul trapezoid. La rumegătoare se sudează capitatul
cu trapezoidul şi formează capitato-trapezoidul şi lipseşte trapezul. La suine,
numărul oaselor este complet. La carnivore, faţa anterioară a semilunarului se
sudează cu scafoidul şi formează osul scafo-semilunar. În rândul distal, la
carnasiere, unciformul este osul cel mai dezvoltat, iar osul trapez-caracteristic
animalelor pentadactile-este mult mai redus decât trapezoidul. La păsări,
bazipodiul toracic cuprinde 2 oase carpiene dispuse pe un singur rând şi sunt
denumite carpo-radial şi carpo-ulnar.
Metapodiul toracic (sau metacarpul). Numărul şi forma oaselor
metacarpiene sunt variabile în seria animală. Din punct de vedere numeric, variază
de la 5 oase lungi paralele şi aproape egal dezvoltate la un singur segment
metacarpian foarte dezvoltat; restul degetelor au dispărut sau au rămas sub formă de
vestigii. Metacarpienele se articulează proximal între ele dar şi cu rândul distal de
oase carpiene şi distal cu primele falange. Oasele metacarpiene sunt numerotate în
sens medio-lateral, începând cu metacarpul corespunzător degetului mare (pollex).
Cele 5 degete de la om, sunt prezente numai la carnasiere şi leporide.
♦ Extremitatea proximală este rugoasă, sculptată de una sau mai
multe suprafeţe articulare plane sau uşor ondulate. Pe părţile laterale sunt
suprafeţe pentru articularea cu metacarpienele învecinate.
♦ Extremitatea distală (sau condilul metacarpului) este sculptată de
o suprafaţă articulară formată din 2 condili separaţi de un relief median
La cabaline este prezent un metacarp principal care are faţa cranială uşor
rotunjită, faţa caudală plană şi extremitatea distală prezintă 2 condili separaţi de
un relief median şi două metacarpiene rudimentare (lateral şi medial) cu aspect
aciform şi cu extremitatea proximală mai dezvoltată. La rumegătoare, sunt trei
oase metacarpiene (metacarpiene III şi IV sunt sudate, pe linia mediană este
vizibil un şanţ de sutură, iar extremitatea distală apare dublă, cu patru condili,
două reliefuri mediene şi o incizură; metacarpul V este rudimentar, iar I şi II au
dispărut). La suine, sunt prezente 4 oase metacarpiene (lipseşte metacarpul I),
aproape cilindrice. La carnivore sunt prezente toate cinci, aproape egale ca
volum, cu aspect cilindric (metacarpul I este mai redus).
La păsări, metacarpul III este mai dezvoltat şi se sudează, la extremităţi, cu
metacarpul IV delimitând un spaţiu interosos metacarpal. Metacarpul secundar
II este rudimentar şi se articulează, prin sinartroză, la extremitatea proximală a
metacarpienelor principale.
Acropodiul toracic are ca bază anatomică osoasă falangele. La speciile
pentadactile (carnasiere şi rozătoare), degetele sunt numerotate de la I la V,
începând cu cel medial (sistematizarea este similară cu cea de la om) în: I (mare)-
pollex, II-arătător (index), III (mijlociu)-medius, IV (inelar)-anulus şi V (mic)-
minimus. Suinele au patru degete (II, III, IV şi V), rumegătoarele au două degete (II
şi IV) şi cabalinele unul singur (III). Fiecare deget este format din 3 falange, în
afară de degetul I (pollex) care are doar 2 falange (a II-a şi a III-a). La rumegătoare
- 15 -
sunt prezenţi doi mari sesamoizi şi doi mici sesamoizi pentru fiecare membru. La
păsări, degetul principal III este mai dezvoltat şi format din două falange, degetul
IV este format dintr-o singură falangă şi degetul II are două falange.
Falanga I (sauproximală) are aspectul unui os lung cu 2 feţe: anterioară-
netedă şi convexă în sens tranversal şi se îngustează înspre extremitatea distală şi
palmară-ce prezintă asperităţi pentru inserţii ligamentare. Marginile laterale sunt
concave în sensul dorso-ventral. Extremitatea proximală este mai voluminoasă şi
sculptată de o suprafaţă articulară reprezentată de 2 cavităţi glenoide separate de
un şanţ median. Extremitatea distală se articulează cu falanga a II-a, este şlefuită
de 2 condili separaţi de un şanţ median; condilul concentric este mai mare decât
cel excentric. La leporide şi carnasiere, falanga I-a este cilindrică, uşor curbată şi
cu extremităţile tuberoase.
Falanga a II-a (sau intermediară) este un os scurt, turtit în sensul cranio-
lateral, cu extremitatea proximală sculptată de o suprafaţă articulară reprezentată
de 2 cavităţi glenoide separate de un relief median. Extremitatea distală este
identică cu cea a falangei proximale.
Falanga a III-a (sau distală) (la cabaline) prezintă trei feţe (parietală,
soleară şi articulară), trei margini (coronară, soleară şi articulară) şi două unghiuri
(lateral şi medial), fiecare unghi fiind prevăzut cu 2 apofize: superioară (sau
bazilară) şi inferioară (sau retrosală). Faţa articulară prezintă două cavităţi
glenoide pentru articularea cu falanga a II-a şi o suprafaţă alungită pentru micul
sesamoid (unul singur pentru fiecare membru). Pe marginea coronară se detaşează
eminenţa piramidală. În raport cu falanga I-a se găsesc oasele sesamoidiene mari
în număr de două pentru fiecare membru.
Sesamoidul mic este alungit transversal, prezintă 2 suprafeţe-articulară şi
flexoare, 2 margini-proximală şi distală şi 2 unghiuri articulare.