3.2. Ţesuturile epiteliale

Ţesuturile epiteliale sunt formaţiuni dispuse la suprafaţa corpului sau pe
faţa cavitară a unor organe care comunică cu mediul extern. Sunt formate în
totalitate din celule, substanţa intercelulară găsindu-se într-o cantitate foarte redusă.
Celulele care intră în alcătuirea ţesuturilor epiteliale au formă variată:
cubică, pavimentoasă, prismatică etc. De exemplu, celulele cubice au înălţimea
aproximativ egală cu lăţimea, nucleul are o formă sferică şi este plasat central;
celulele pavimentoase sunt aplatizate, au nucleul alungit după planul orizontal al
celulei şi plasat central; celulele prismatice au înălţimea mai mare decât lăţimea,
nucleul are formă ovoidă şi este plasat în axul vertical al celulei spre polul bazal.
După modul în care sunt aşezate elementele constitutive (pe unul sau mai
multe straturi), ţesuturile epiteliale pot fi simple (cuprind un singur strat de celule)
şi stratificate (cuprind mai multe straturi de celule).
În ţesuturile epiteliale pseudostratificate, deşi epiteliul este alcătuit dintr-
un singur rând de celule, totuşi, nucleii apar la nivele inegale.
În grupa ţesuturilor epiteliale se întâlnesc structuri morfologice specializate
pentru îndeplinirea unor funcţii de protecţie, absorbţie sau secreţie, fiecare cu o
structură morfologică particulară.
Pentru funcţia de protecţie, ţesutul epitelial se structurează sub formă de
membrane sau foiţe care realizează acoperişuri sau căptuşeli pe suprafeţele sau în
interiorul organismului animal (pielea la exterior sau membranele ce căptuşesc
arborele respirator, aparatul urinar şi/sau aparatul genital).
Pentru funcţia de secreţie unele celule din membranele epiteliale se
specializează în elaborarea unor substanţe particulare şi eliminarea acestora în
mediul exterior. În acest caz, celulele de la suprafaţă (de ex. celulele caliciforme
muco-secretorii din epiteliile respiratorii şi digestive care alternează cu celulele
epiteliale obişnuite de acoperire de pe suprafaţa acestor mucoase) se specializează
pentru această funcţie.

Există însă şi segmente epiteliale în care activitatea secretorie este foarte
intensă astfel că, unele celule se „afundă” în ţesutul subiacent şi formează
structuri tubulare sau alveolare denumite glande.
Epiteliul cubic simplu este format din celule de formă cubică şi de talie
joasă. Aceste celule se spijină, cu polul bazal, pe o membrană bazală. Nucleul este
mare, ocupă 70-80% din spaţiul intern al celulei, are o formă sferică şi este plasat
central. Acest tip de ţesut: căptuşeşte canalele glandelor exocrine; are rol de
acoperire şi protecţie; se întâlneşte în epiteliul germinativ de la suprafaţa ovarului
şi la baza foliculilor tiroidieni în normo-funcţie.
Epiteliul pavimentos simplu apare ca o foiţă formată dintr-un singur strat
de celule plate, subţiri şi umflate la centru. Nucleul este discoidal şi imprimă
celulei un contur poligonal. Celulele sunt dispuse pe o membrana bazală. Acest
epiteliu căptuşeşte cavităţile marilor seroase şi se numeşte mezoteliu; se întâlneşte
în capsula Bowman din glomerulul renal Malpighi, în ansa Henle a tubului
urinifer din structura rinichilor sau la suprafaţa mezenterului alături de un fascicul
de ţesut conjunctiv.
Epiteliul prismatic simplu este alcătuit din celule de formă prismatică şi
talie înaltă, dispuse, prin polul bazal, pe o membrană bazală. Celulele constitutive
sunt: absorbtive, secretorii (caliciforme) şi ciliate:
Ţesutul epitelial pseudostratificat este format din celule de formă
prismatică, cu înălţimi diferite, dispuse pe un singur rând ce se sprijină, prin polul
bazal, pe o membrană bazală. Unele dintre aceste celule (celulele ciliate şi
caliciforme) sunt înalte şi ajung până la suprafaţă altele sunt mai mici şi nu ating
suprafaţa. Pentru că nucleii celulelor sunt situaţi la nivele diferite, ca o consecinţă
a inegalităţii înălţimii celulelor, apare impresia de stratificaţie.
Ţesuturile epiteliale stratificate sunt epiteliile ce au un rol protector.
Acestea s-au structurat diferit în funcţie de necesitatea pentru protecţia solicitată
de fiecare segment al organismului animal. După modul şi gradul de solicitare şi
protecţie de la nivelul suprafeţelor umede sau expuse la aer, se deosebesc
următoarele tipuri de epitelii stratificate:
> prismatic stratificat;
> pavimentos stratificat necheratinizat (de tip mucos);
> pavimentos stratificat de tip cornean;
> pavimentos stratificat de tip urinar.
Epiteliul stratificat prismatic , reprezintă o formă rară de epiteliu. Este
alcătuit din trei rânduri de celule epiteliale, mai mult înalte decât largi. Este reprezentat
de epiteliul de la nivelul căilor respiratorii (epiteliul traheal de tip respirator)
Epiteliul stratificat pavimentos necheratinizat (de tip mucos) se dispune
pe suprafeţele supuse ruperii şi uzurii; în acest caz, funcţia absorbtivă este redusă.
Pe aceste suprafeţe, lichidul necesar menţinerii umede (umectate) a epiteliilor,
provine din glandele situate în apropierea mucoasei .
Din punct de vedere morfo-structural acest ţesut este alcătuit din trei straturi
de celule: bazal (germinativ sau profund), intermediar (mijlociu) şi superficial:
> stratul bazal este alcătuit din celule cubice, cu nucleii de formă ovală sau
sferică dispuse, prin polul bazal, pe membrana bazală;
> stratul intermediar este alcătuit din 5-12 straturi de celule poligonale, cu
nucleii de formă ovală şi plasaţi central; printre celule se pot observa macule
şi zonule,(desmozomi), care îi conferă acestui strat denumirea de strat
spinocelular;
> stratul superficial este alcătuit din câteva straturi de celule pavimentoase şi
aplatizate, cu nuclei discoidali, plasaţi central;
Acest tip de epiteliu căptuşeşte cavitatea bucală(limba,plafonul planşeul)
faringele,esofagul,mucoasa rumenală,a reţelei şi a foiosului.
Epiteliul pavimentos stratificat de tip cornean are o structură similară
epiteliului pavimentos stratificat necheratinizat de tip mucos cu deosebirea că, stratul
germinativ (sau profund) este format dintr-un singur rând de celule prismatice ataşate
pe o membrana bazală foarte dezvoltată, denumită membrana Bowman. Peste acest
strat se suprapun câteva rânduri de celule poliedrice care formează stratul
intermediar. Celulele succesive devin din ce în ce mai aplatizate astfel încât stratul
superficial este format doar din celule pavimentoase .Acest epiteliu deşi este expus în
permanenţă la aer, este umezit în permanenţă de filmul de lacrimi.
Epiteliul pavimentos stratificat de tip urinar este un epiteliu stratificat
de tip mixt; stratul germinativ este format din celule cubice; stratul intermediar
din celule cu aspect de „rachetă de tenis”, iar stratul superficial din celule mari,
binucleate, cu aspect de „umbrelă”, fiecare umbrelă acoperind două sau mai multe
celule subiacente .
Epiteliile din suprafeţele uscate sunt reprezentate de epiteliul de tip
pavimentos stratificat cheratinizat din piele sau de tip cornos (sau epiderma).
Este asemănător structural cu epiteliul din suprafeţele umede, cu deosebirea că se
devitalizează şi se cheratinizează celulele stratului superficial. Acest epiteliu este
format din şase straturi de celule, din care trei „vii” (bazal, intermediar şi
granular) şi trei „moarte” (strălucitor, cornos şi descuamant).
> stratul bazal (sau germinativ) este format din celule cubice şi/sau prismatice
care reînnoiesc în permanenţă şi trec în straturile superioare;
> stratul intermediar este de tip mucos şi este denumit stratul lui Malpighi sau
stratul cu spini); este format din 6-20 de straturi cu celule de formă
poligonalăstratul granular (sau stratul lui Ulna) este situat deasupra stratului
spinos, este format din 2 sau 3 rânduri cu celule aplatizate şi cu citoplasma
plină cu granule de keratohialină (originară din fracţionarea tonofilamentelor)
de natură proteică. Nucleii sunt aplatizaţi şi fragmentaţi. Acesta este stratul în
care celulele epiteliale mor;
> stratul strălucitor (sau lucidum) apare ca un strat „mort” şi insensibil la
stimulii interni sau externi, astfel că nu se observă nici o delimitare celulară.
Apare ca un strat omogen şi strălucitor cu celule încărcate cu eleidină;
> stratul cornos apare ca un strat amorf fără nici o delimitare celulară, de culoare
roşie închisă, mai gros sau mai subţire, este stratul în care eleidina se transformă
în keratină şi se descuamează sub formă de praf cornos; din această zonă se
formează anexele cornoase ale pielii (ongloane, pene, puf, lână, păr etc).
> stratul descuamant este superficial şi se desface în fâşii mai mari sau mai mici
vizibile la suprafaţa externă a epiteliului.
Ţesuturile epiteliale glandulare (acinii glandulari). În anumite
formaţiuni ale organismului animal unde activitatea funcţională normală impune
cantităţi mari de substanţă secretată dar care sunt elaborate în cantitate
insuficientă de către celulele epiteliului superficial, o parte din aceste celule
pătrund în ţesutul subiacent, alunecă, migrează şi se diferenţiază în structuri
specializate denumite „glande” (denumirea provine de la primele formaţiuni
studiate cu formă de ghindă-lat. „glans” şi sufixul grec. „crine” ce derivă de la
verbul grecesc „krino”-a secreta).
În organismul animal există trei tipuri de glande:
> exocrine-îşi varsă produsul de secreţie printr-un canal la suprafaţa epiteliilor;
> endocrin- îşi varsă produsul de secreţie direct în sânge fiind lipsite de canale
excretoare;
> amficrine-au potenţialitate dublă: unităţi secretorii exocrine şi „gheme” (sau
„cordoane”) de celule care secretă în capilarele sanguine.
Toate glandele sunt situate în ţesutul conjunctiv. Glandele reprezintă
stadiul cel mai organizat şi specializat al celulelor epiteliale pentru îndeplinirea
funcţiilor secretorii. Formaţiunile secretorii ale glandelor sunt acinii glandulari.
Acinii glandulari reprezintă unităţile morfologice, structurale şi
funcţionale ale glandelor exo-, endo- şi amficrine. Acinii sunt separaţi de canalele
intralobulare sanguine printr-o cantitate de mică de ţesut conjunctiv care
adăposteşte capilarele şi nervii. Celulele unităţilor secretorii au o formă mai mult
sau mai puţin piramidală, vârfurile îndreptate spre centrul unităţilor secretorii
unde se găseşte lumenul şi în care se varsă produsul de secreţie. La baza celulelor
secretorii se află celulele mio-epiteliale.
Unităţile secretorii sunt după natura secreţiei: de tip seros-formaţiunile
secretorii seroase (acinii seroşi);
>de tip mucos-formaţiunile secretorii mucoase (acinii mucoşi);de tip
mixt-formaţiunile secretorii mixte (acinii micşti).
Acinii seroşi. Sunt limitaţi de o vitroasă (sau membrana bazală) pe care
sunt aşezate celule secretorii (5-7 la număr) cu formă piramidală. Polul apical
circumscrie un lumen strâmt care se continuă cu un canal excretor scurt. Fiecare
celulă are o bază largă şi un pol apical efilat. Nucleii au formă sferică şi sunt
dispuşi central sau în treimea inferioară a celulelor. Celulele conţin la polul bazal
ergastoplasmă şi la polul apical granule de zimogen.
Acinii mucoşi. Sunt alcătuiţi din celule tronconice sau aplatizate ce se
inseră, printr-un pol bazal larg, pe membrana bazală, iar cu polul apical
delimitează un lumen larg. Citoplasma este clară, spumoasă şi conţine o cantitate
mare de bule de mucigen .Nucleul este sferic şi dispus uneori la baza celulei; însă,
de cele mai multe ori este aplatizat, deformat şi discoidal.
Acinii micşti. Sunt formaţi dintr-un complex de celule mucoase şi seroase,
predominând elementele mucoase învelite de celulele seroase la periferia acinului
mucos într-o formaţiune cu aspect de semilună denumită semiluna Gianuzzi.