DEFINIŢIA ŞI IMPORTANŢA DISCIPLINEI DE ANATOMIE, HISTOLOGIE, EMBRIOLOGIE

1.1. Definiţia disciplinei de Anatomie, histologie,
embriologie
Anatomia este o ramură a ştiinţelor biologice care studiază forma şi
structura organismelor vii (în cazul nostru, păsările şi animalele domestice).
Termenul de Anatomie provine de la cuvintele greceşti „ana"în părţi
egale şi „temno"-a tăia; altfel spus, tăierea în părţi egale a unui organ, aparat sau
sistem ce intră în structura organismelor animale. Anatomia a fost considerată
multă vreme ştiiinţa structurilor animale studiate pe cadavru, urmărindu-se
cunoaşterea conformaţiei, volumului, culorii, dimensiunilor, raporturilor dintre
diverse organe şi/sau formaţiuni utilizând ca principal mijloc de lucru disecţia
(disocierea şi/sau tăierea metodică).
Anatomia şi-a dobândit numele în perioada premergătoare descoperirii
microscopului (1664-Robert Hook) când se practica doar o Anatomie macroscopică
(activitatea acesteia oprindu-se doar la limita de vizibilitate a ochiului). Studiul mai
amănunţit al structurilor situate sub această limită (celulele, ţesuturile şi organizarea
internă a organelor) se face de către Anatomia microscopică.
Anatomia este ştiinţa organismului viu numai pentru cel care, studiind
părţile componente ale acestuia, păstrează permanent întregul în faţa ochilor.
Anatomia este o ramură a Morfologiei.
Morfologia (ştiinţa despre dimensiuni şi forme) studiază alcătuirea internă şi
externă a organismelor şi a organelor componente şi relaţiile dintre organe.
Anatomia are legături strânse cu alte ramuri ale Morfologiei: Citologia,
Histologia, Embriologia, Fiziologia etc.
Animalele domestice care fac obiectul de studiu al Anatomiei aparţin
claselor Mamifere (Mammalia) şi Păsări (Aves) din subîncrengătura Vertebrate
(Vertebrata), încrengătura Cordate (Chordata), regnul Animal (Animalia).
Vertebratele (Vertebrata) sunt cordate (Chordata) superioare al căror
schelet axial este reprezentat de coloana vertebrală, cartilaginoasă sau osoasă.
Corpul acestora este alcătuit din cap, gât, trunchi, coadă şi membre. Acestea, la
rândul lor sunt alcătuite din regiuni şi subregiuni corporale. Datorită gradului
ridicat de diferenţiere şi specializare a ţesuturilor, organelor şi sistemelor, a
schimburilor de substanţe la care acestea iau parte şi a gradului de dezvoltare a
creierului, Vertebratele se află în vârful arborelui filogenetic al Regnului
Animal (Animalia) şi populează aproape toate spaţiile de viaţă ale Terrei.
♦ Păsări (Aves) sunt vertebrate homeoterme cu respiraţie de tip pulmonar şi
piele uscată acoperită cu pene. Membrele anterioare sunt transformate în aripi.
Ca urmare a adaptării la deplasarea prin zbor, cutia toracică este extrem de
stabilă şi unele oase sunt pneumatice (pline cu aer). Pulmonii prezintă
formaţiuni anexe denumite saci pulmonari. În urma fecundaţiei interne se
depun ouă cu coajă calcaroasă care ulterior vor fi clocite.
La baza dezvoltării tuturor componentelor organismului animal este
celula-ou (sau zigotul). Din această celulă, prin diviziuni multiple şi procese
de diferenţiere ia naştere o varietate de celule diferenţiate, între ele, prin formă, structură şi aptitudini funcţionale. Din asocierea celulelor similare în vederea
îndeplinirii unei anumite funcţii iau naştere ţesuturile.
Ţesuturile sunt structuri variate ca origine şi funcţie şi care nu sunt izolate
ci sunt în legătură unele cu altele. Din gruparea ţesuturilor şi prin funcţionarea lor,
împreună, se formează organele, aparatele şi sistemele.
Organul este o grupare de ţesuturi-morfologic individualizate-cu raporturi
bine definite ce lucrează împreună şi îndeplinesc o funcţie specifică. În general,
într-un organ se deosebeşte parenchimul (format din elementele funcţionale
specifice) şi scheletul (sau stroma) (de ex.: urechile, ochii, pulmoniii, rinichii etc).
Aparatul reprezintă un complex de organe cu origini şi structuri diferite
care contribuie la îndeplinirea aceleiaşi funcţii fundamentale a organismului. De
ex. cavitatea bucală, faringele, esofagul, stomacul, intestinul, ficatul şi
pancreasul, deşi sunt diferite ca origine, împreună contribuie la realizarea
digestiei, fiind grupate în aparatul digestiv.
Sistemul este reprezentat de un complex de organe cu origine comună şi în
structura cărora se întâlneşte un ţesut predominant (de ex.: sistemul nervos este
format din organe în structura cărora predomină ţesutul nervos).
Luând în considerare dimensiunile structurilor anatomice studiate şi
metodele de lucru utilizate, distingem studii macro- şi microscopice de anatomie.
Anatomia macroscopică studiază organele, aparatele şi sistemele, bazându-se pe
observaţia macroscopică utilizând ca principale metode de lucru: disecţia,
palparea, desenul, modelul experimental, radiografia, injectarea cu substanţe
de contrast etc. În cadrul acesteia se diferenţiază: - Anatomia descriptivă-
studiază forma, culoarea, volumul, consistenţa şi structura organelor precum şi
modul de ansamblare al acestora în cadrul fiecărui aparat sau sistem.
Anatomia comparativă-are ca obiect de activitate evidenţierea caracterelor
morfologice pe baza cărora se diferenţiază organele provenite de la specii diferite.
Studiul sistematic comparativ, bazat pe criteriul fiziologic, analizează:
aparatul de susţinere şi mişcare (Osteologia, Artrologia şi Miologia);
aparatul digestiv;
aparatul respirator;
aparatul urinar;
aparatul genital;
aparatul circulator;
aparatul nervos;
organele de simţ.
Anatomia topografică analizează printr-un studiu de sinteză rapoartele
naturale ce se stabilesc între diferite formaţiuni din cadrul unei regiuni corporale.
Anatomia microscopică (sau Histologia) are ca obiectiv principal studiul
structurilor aflate sub limita de vizibilitate cu ochiul liber (celule, ţesuturi).
Investigaţiile histologice necesită aparate măritoare (microscoape optice şi
electronice) şi tehnici de lucru complexe şi variate.